Coşmarul prin care trece Nicole a început în 2007. Avea doar doi ani şi o chinuiau nişte dureri de cap insuportabile. După ele au venit stările de vomă şi pierderea echilibrului. Şi au urmat nesfârşitele drumuri la spitale. Medicii i-au descoperit un ependimom cerebral anaplazic. Adică o tumoră pe creier.
Dr. Sergiu Stoica, de la spitalul Marie Curie din Bucureşti, le-a spus părinţilor Nicolei că fetiţa trebuie operată de urgenţă, dar nu în România pentru că, la acea vreme, la noi nu exista aparatura necesară. Recomandarea sa a fost spitalul Necker din Paris – cea mai bună unitate sanitară de neurochirurgie pediatrică din Europa. Pentru că familia Dascălu nu reuşea să strângă banii necesari, iar starea Nicolei se înrăutăţea vizibil, dr. Stoica a fost cel care a salvat situaţia – i-a făcut micuţei o programare de urgenţă la spitalul francez şi s-a oferit să o însoţească acolo şi să o opereze chiar el. A fost nevoie de două intervenţii chirurgicale – una pentru diminuarea hidrocefaliei produse de boală şi a doua pentru extirparea tumorii. Ambele au reuşit, însă Nicole mai are de tras.
Tumora nu a putut fi extrasă în totalitate. În noiembrie 2007, mama fetiţei – Adelina Dascălu – a reuşit să obţină formularul E112 pentru a merge cu Nicole la radioterapie în Institutul de Cancerologie Gustave Roussy din Paris. Copila a făcut raze până în ianuarie 2008. La finalul aceluiaşi an, tumora a recidivat. De această dată, Nicole a fost operată la Bucureşti, tot de dr. Sergiu Stoica.
Până în luna martie a acestui an, fetiţa a făcut citostatice la Institutul Oncologic din Cluj. La externare, diagnosticul era: “ependimom anaplazic de fosă cerebrală posterioară oprerat, iradiat, recidivat după iradiere, reoperat, chimiotratat. Investigată RMN, leziunea pune problema unui diagnostic diferenţial între recidivă tumorală sau modificari post-terapeutice”. Ar fi trebuit să meargă la consult la Paris, însă părinţii nu au avut banii necesari.
Pentru a scăpa definitiv de boală, Nicole trebuie să ajungă acum la INI Hanovra. Medicii de acolo au tot echipamentul necesar pentru a efectua intervenţia şi o aşteaptă pe micuţă în Germania în jurul datei de 17 august.
Problema rămâne însă lipsa banilor. Nicole Alexandra Dascălu este din comuna Lereşti, jud. Argeş. Familia ei nu are cum să strângă, într-un timp atât de scurt, cei 40.000 de euro necesari la Hanovra.
Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Nicole, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la Banc Post, sucursala Argeş, Zona Centru, bloc E3A, scara F, parter, Piteşti, judeţul Argeş, pe numele tatălui Nicolei – Sorin Ion Dascălu
Cont RON: RO 23 BPOS 0310 6587 857 RON 01
Cont EURO: RO 55 BPOS 0310 6587 857 EURO 01
Cod SWIFT: BPOSROBU
Părinţii pot fi contactaţi la numărul: 0747.219.368.
Corespondenta purtată cu medicii de la Hanovra o puteti găsi la Isabela.
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Ionela Linte e profesoară de Limba şi literatura română. Are 28 de ani şi n-a apucat să îşi împărtăşească dragostea pentru carte cu elevii decât trei ani. Apoi, o boală cumplită i-a răpit, literalmente, viaţa. I-a furat auzul la o ureche şi a desfigurat-o.
(aceasta este fotografia cea mai puţin şocantă pe care o am de la Ionela. Pe celelalte, cu modul înfiorător în care boala i-a afectat chipul, le aveti mai jos, în thumbnails. Va sfătuiesc sa le deschideţi şi să le priviţi ca să înţelegeţi, dincolo de cuvintele mele, prin ce trece această tânără)
În urmă cu opt ani, Ionela era în facultate. Totul a început cu o durere la maxilarul drept, “ca de măsea”, îşi aminteşte tânăra. Apoi, osul a început să se umfle şi să se deformeze. “Am ajuns la medic, pentru o radiografie. Mi s-a recomandat să mă operez cât mai repede”, spune Ionela.
Medicul de la Spitalul Judeţean din Alexandria, care i-a făcut intervenţia chirurgicală, a fost uimit. “A spus: «Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea!»”, povesteşte femeia. Ionela a fost diagnosticată cu “osteosarcom mandibular dreapta”. Un cancer osos care, de obicei, se manifestă la nivelul oaselor lungi ale corpului. Localizarea în mandibulă, spun specialiştii, este destul de rară şi foarte agresivă.
OPT ANI DE CHIN
După prima operaţie, Ionela a început imediat chimioterapia. Cancerul a fost însă mai puternic şi tumoarea a recidivat. “În ultimii şapte ani am făcut patru operaţii, 11 serii de citostatice, 21 de şedinţe de cobaltoterapie, 30 de şedinţe de protonoterapie în Rusia şi am încercat diferite terapii naturiste. Degeaba. Tumoarea mea se încăpăţânează să fie din ce în ce mai agresivă”, spune cu tristeţe în glas tânăra profesoară. În ciuda chinului cumplit prin care a trecut, Ionela a reuşit totuşi să-şi termine facultatea, să facă un Masterat şi să facă ceea ce îi place cel mai mult – să predea. Timp de trei ani le-a insuflat dragostea de carte elevilor de la un grup şcolar din Bucureşti.
TRANSFORMAREA
În lupta cu cancerul, medicii din România au depus armele. I-au spus Ionelei că, deşi tumoarea revenise, parcă mai agresivă, în ţară nu se mai poate face nimic. În răstimp de doi ani, boala a făcut-o pe tânără de nerecunoscut.
“De când a început să crească fără oprire nu mai pot ieşi din casă. Acum sunt un om cu două feţe – partea stângă şi cea dreaptă. Şi nu îndrăznesc să ies pe stradă, pentru că privirile oamenilor sunt… foarte directe şi… iscoditoare… atunci când mă zăresc…”, explică Ionela, cu ochii în pământ.
Aspectul neplăcut al înfăţişării ei şi reacţia oamenilor de pe stradă sunt însă cele mai mici dintre problemele cu care se confruntă acum. Tumoarea gigantică ce îi acoperă partea dreaptă din chip i-a diminuat capacitatea de a respira, i-a furat complet auzul la urechea dreaptă şi e pe cale să facă acelaşi lucru cu vederea la ochiul drept. “În plus, abia mai pot deschide gura şi, de luni în şir, mă hrănesc cu lichide, iar durerile au devenit insuportabile. Nu mă mai pot odihni aproape deloc din cauza lor”, spune Ionela.
PRIMA ŞANSĂ
“Îmi doresc cu ardoare să trăiesc!”, spune Ionela. Şi nu se dă bătută, deşi uneori se întreabă cât va mai rezista. Nu a încetat niciodată să spere că, undeva în lumea asta, cineva îi poate reda şansele la viaţă. A auzit într-o emisiune televizată despre noua metodă revoluţionară de radioterapie – cyberknife – care se face la Clinica Anadolu din Turcia. A luat legătura cu medicii de acolo, care i-au spus că pot trata orice fel de tumoarea. Zâmbetul revenise pe chipul Ionelei. Când însă au văzut fotografiile şi documentele medicale ale tinerei, doctorii turci i-au spus că stadiul extrem de avansat în care se află cancerul nu le va permite să o ajute prea mult. “Mi-au explicat că tumoarea mea e prea mare pentru a putea fi distrusă prin radioterapie”, zice Ionela.
Singurii care i-au oferit speranţa în aceste condiţii au fost medicii de la International Neuroscience Institute din Hanovra. Echipa de neurochirurgi germani a decis că soluţia în cazul Ionelei o reprezintă o rezecţie şi o reconstrucţie de mandibulă. Intervenţia chirurgicală costă însă 100.000 de euro. “Mi-am depus un dosar pentru finanţarea operaţiei la Ministerul Sănătăţii, dar mi-au spus să mai aştept… Timpul lucrează însă în defavoarea mea. Medicii din Germania mă aşteaptă cât mai curând, pentru că tumoarea se măreşte pe zi ce trece”, spune Ionela.
Alături de ea
Cu ajutorul cunoştinţelor, prietenilor şi al multor oameni cu suflet, Ionela a reuşit să strângă până acum aproape jumătate din suma necesară operaţiei. Mai are nevoie de 52.000 de euro.
Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Ionela să redevină un om normal, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Hurmuzachi, Sector 3, Bucureşti, pe numele Linte Ionela Antuaneta:
Cont RON: RO31BRDE441SV49728014410
Cont EURO: RO26BRDE441SV49729084410.
Pentru mai multe detalii, puteţi lua legătura cu Dorin Linte, soţul Ionelei, la telefon 0740.09.49.98.
Dăruiţi şi daţi mai departe!
La mulţi ani, iubirea mea!
La multi ani, copil luptator! Sa-ti dea Dumnezeu minte, sanatate si dragoste! Sa cresti mare si frumos!
“Când am auzit la radio povestea Mariei şi situaţia ei unică, primul meu gând a fost să trimit un SMS, două, trei, cât mai multe… Următorul gând a fost – cum pot să o ajut? Am discutat cu colegii mei şi cu câţiva prieteni şi am ajuns la concluzia că cel mai bine o putem ajuta pe Maria printr-un efort comun. Astfel, ne-am hotărât să dedicăm petrecerea Fusion Nights, care va avea loc joi, 11 iunie, la Cabaret Oldies, tuturor prietenilor Mariei. Intrarea la petrecere va fi un SMS la 848”, a declarat Mihai Sturzu, Hi-Q.
Când? Astăzi, joi, 11 iunie 2009, ora 20:00
Unde? La Cabaret Oldies, strada Bacani nr. 3
Cât? Un SMS la 848. Adică 2 euro.
Puteţi trimite SMS să o ajutaţi pe Maria chiar dacă nu mergeţi la concert. 848 – valabil în Orange, Vodafone şi Cosmote.
Luni am primit un e-mail. De la părinţii Alexandrei Udrişte. Veşti bune. Nu vă spun nimic. Vă las să citiţi. Şi să vă bucuraţi. Şi vă rog un lucru – pentru că mai au de luptat, spuneţi o rugăciune pentru Alexandra, Gabi şi Alina Udrişte.
Sarut mana Andreea,
In primul rand te rugam sa ne ierti ca a cam trecut ceva timp de cand nu am mai dat nici un semn… dar e foarte greu sa gasesti timp si mai ales concentrarea necesara sa poti transmite vesti catre casa… deoarece pana acum… si inca… nimic nu a fost si nu este sigur si cert.
In lupta cu o astfel de boala oricand se poate schimba orice si numai bunul Dumnezeu poate sti cu siguranta ce se va intampla.
De aceea am ales pana acum sa nu transmitem vesti bune sau rele catre casa pe care apoi sa le sucim…
Astazi insa… nu mai putem tine… suntem pentru prima oara fericiti… am facut un pas mare inainte si speram ca poate bunul Dumnezeu sa ne ajute sa mai facem inca cativa.
In atach o sa gasesti un document cu ultima noutate. (nu apare inca pe site-ul nostru… pentru ca nu putem posta noi efectiv acolo, o face un prieten, si e un delay intre momentul transmiterii si cel al aparitiei).
Inca o data te rugam sa ne ierti si te imbratisam cu drag,
Gabriel, Alina si Alexandra UDRISTE
Ataşat acestui mesaj era următorul document care, între timp, a fost publicat şi pe site-ul Alexandrei:
Doamne, mare e puterea Ta!
Astazi, de Sfanta Treime, am primit cea mai frumoasa veste de pana acum :
La scanner se mai vede doar o metastaza, este vorba de cea mai mare dintre toate cate au fost, cea de langa hilul hepatic, care in urma chimioterapiei cu doze foarte mari s-a diminuat inca 25%.
Alexandra este deci mult mai bine, nu inca definitiv, dar la scintigrafia MIBG nu s-a mai colorat nimic (se colorau metastazele… pentru ca celulele canceroase retineau izotopul injectat… acum nici aceasta metastaza restanta nu a mai retinut izotop… deci credem ca e foarte bine).
La scanner se mai vede si un chist ovarian in partea stanga dar care, zic medicii, nu are legatura cu neuroblastomul.
Este insa imbucurator pentru ca metastaza este singura care se mai vede si nu trei sau patru cate s-au vazut anterior.
Suntem cu totii foarte fericiti pentru ca a raspuns foarte bine la tratament si ne rugam la Bunul Dumnezeu ca sa raspunda tot asa de bine si la ceea ce urmeaza adica inca o chimioterapie cu doze foarte mari, urmata de aceeasi procedura de autogrefare si o eventuala interventie chirurgicala.
Se pare ca pentru moment medicul chirurg a hotarat sa mai astepte si efectul celei de-a doua chimioterapii cu doze foarte mari si apoi sa intervina, o sa vedem, nimic nu e sigur pentru moment.
Stim doar ca pe 5 iulie 2009 este preconizata data de internare pentru chimioterapia urmatoare, data ce poate fi schimbata in functie de ceea ce decide chirurgul: daca decide sa intervina acum data de internare va ramane 5 iulie, daca decide sa nu intervina acum internarea se va face cu o saptamana mai devreme.
Ceea ce este cert este ca multumita doctorilor si tratamentului de aici si cu ajutorul bunului Dumnezeu Alexandra castiga teren in lupta cu boala; mai avem mult de luptat si cu boala, si cu dorul de casa si cu faptul ca la fiecare cinci minute scoatem cate un oftat si ne spunem ca «trebuie doar sa avem rabdare».
Va multumim ca sunteti alaturi de familia noastra si va simtim alaturi in cele mai grele momente.
Doamne ajuta !
Familia UDRISTE
Pe lângă document, am mai găsit ataşată o fotografie.E făcută în Franţa, pe 30 mai. Vă las pe voi să ghiciţi cine sunt cei doi pitici. 
Am văzut azi un banner. Pe el scria „Binele o duce rău în România”… Suntem săraci, e-adevărat. Suntem îngrijorați pentru locurile noastre de muncă. Suntem sătui de promisiuni neonorate. Suntem scârbiți de cei care ne îndeamnă să strângem cureaua deși ei n-au simțit vreodată cum ți se sparge inima în bucăți când copilul îți cere un corn cu ciocolată. Și tu n-ai decât banii de pâine. Sau nici pe ăia.
Ni se face silă cât auzim titluri – domnul profesor doctor docent Namtimp… doamna director Maitrebuieniștehârtii… domnul ministru Număinteresează… doamna sectretar de stat Poatelunaviitoare… domnul președinte Navemcuce.
Și nouă ne mor copiii în spitale.
*****************************************
Și totuși… Și totuși mai există OAMENI! Sunt oameni mici sau oameni mari. Dar OAMENI. Cu O mare.
Unii au nume.
Ca Elena. Care a avut ochi pentru un copil amărât. Florentina
Ca Isabella. Care a fost marea minune a Florentinei de două ori la rând. Și care îmi dă senzația că nu obosește niciodată.
Ca doamna Olga Cridland. Care le-a găzduit pe Florentina și pe mama ei la casa PAVEL.
Ca dr. Sergiu Stoica. Care, la începutul săptămânii ăsteia, a stat o jumătate de oră de vorbă cu mama Florentinei , a ascultat-o, i-a răspuns la întrebări și a sfătuit-o, sincer, să plece cât mai repede cu fata ei în Turcia. „Până nu e prea târziu”, mi-a repetat doamna Dima la telefon cuvintele tânărului doctor.
Spaima își făcuse loc în sufletul Cameliei Dima. „Dacă nu se strâng banii la timp?”, „Dacă ajungem prea târziu?”, „Dacă…?”. O chinuiau întrebările privind-o pe Florentina întinsă pe patul din salonul de spital. Și s-a rugat. S-a rugat fierbinte ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară. S-o lase să se bucure de viață după toate nenorocirile peste care a trecut.
Marți seara a primit un telefon. „Era aproape 11 noaptea. La telefon era un domn pe care nu-l cunoșteam. Mai vorbisem doar de două ori… Aflase despre Florentina de pe internet și ne-a mai sunat să ne încurajeze. În noaptea aia m-a întrebat – „Pot să vin la spital să o cunosc pe Florentina?” I-am spus că da. A venit cu un buchet imens de trandafiri. Florentina a zis că poate domnul a greșit salonul. Dar erau pentru ea”, povestește doamna Dima.
Vorbeam despre OAMENI. Cu O mare.
Unii nu au nume. Ca „ilustrul anonim” care a făcut marți, în puterea nopții, o minune posibilă pentru Florentina. I-a dăruit, cu titlu de împrumut până se va face bine, 11.000 de euro. Adică banii de care mai avea nevoie ca să poată plăti radioterapia în Turcia, plus bani pentru biletele de avion. Camelia Dima i-a promis că nu-i va dezvălui identitatea. N-a făcut-o. Mi-a spus doar atât – „Acest domn este foarte credincios și îl iubește foarte mult pe Dumnezeu”. Persoana care a ajutat-o pe Florentina este un Om. Un Domn. I-a spus – „Eu vă dau acești bani acum. Vă ocupați dvs. de strângerea lor când vă întoarceți și mi-i înapoiați”. Fără avans, fără girant. Nici măcar cu buletinul.
Unii nu au nume. Ca voi toți, cei care ați dat un telefon anonim. De 2 euro… de 5 euro… de 10 euro… Ca voi toți, cei care ați preluat povestea Florentinei și ați dat-o mai departe. Ca să ajungă… undeva pe internet. Unde să o citească un Domn fără nume. Și mulți alți Oameni fără nume. Dar cu suflet. Care să facă o faptă bună.
Luni, Florentina pleacă spre Turcia. Cu 9.000 de euro, 400 de dolari si 1.500 de lei strânși din puținul fiecăruia. Și cu cei 11.000 de euro împrumutați de un Domn. La teledon, i-ați donat Florentinei până acum 1.241 de euro.
Camelia Dima a promis că ne va trimite, din când în când, câte un mesaj despre starea Florentinei.
*****************************************
Binele n-o duce bine în România. Dar atâta timp cât mai sunt oameni ca voi în țara asta, binele mai are o șansă. Da, suntem săraci. Dar asta încă nu ne-a făcut egoiști.
Pentru ca răul să învingă, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. (Edmund Burke)
Este aproape un an de când am scris pentru prima dată despre Maria Chiriţescu. Fetiţa are 5 ani, un zâmbet de înger şi o boală pe care n-o mai are nimeni în România – Tirozinemie de tip 1.
Pe la 3 ani, Maria n-a mai putut să meargă. Picioarele o dureau cumplit şi nu o mai ascultau. După un an de analize şi teste făcute în ţară, fără nici un rezultat concret, Simona Chiriţescu şi soţul ei au ajuns cu fetiţa la Paris. Medicii de la Institutul Kremlin Bicetre au descoperit că Maria avea fracturi la picioruşe şi, după invertigaţii, au pus diagnosticul.
I-au recomandat Mariei Orfadin -15 mg/zi şi regim hipoproteic (pentru tot restul vieţii), Fosfoneuros - 30mg/kg/zi (până se va opri din creştere), Un-Alfa – 5 picături/zi şi Tyr 2 Prima – 20g/zi (până se va opri din creştere).
În mai 2008 a început tratamentul, iar la o lună după, Maria a reuşit să facă primii paşi.
Acum, Maria este un copil normal care merge la grădiniţă, se joacă cu copiii în parc şi face chiar şi dansuri. Părinţii ei trebuie să plătească însă, lunar, pentru tratamentul şi hrana micuţei, câte 3.000 de euro. Până la începutul lui iunie au fost mulţi oameni cu suflet care le-au sărit în ajutor. Acum vreo 3 luni, Isabela îmi făcea cunoştinţă cu ei.
Familia Chiriţescu are nevoie însă de ajutor constant şi susţinut. Medicamentele, suplimentele de creştere şi alimentele speciale pentru această boală ( de ex: făină, pâine şi biscuiţi din care s-au extras în prealabil proteinele), se găsesc numai în Franţa. De acolo, părinţii Mariei le comandă, cu ajutorul unor prieteni, în fiecare lună.
La 1 iunie, Europa FM, Radio 21 şi B1TV au început o campanie de strângere de fonduri pentru Maria. Au reuşit să deschidă un număr de teledon prin SMS în reţelele de telefonie mobilă. S-au implicat şi cei de la fundaţia “Lumina în suflet” din Piteşti, care au deschis linii de teledon în Romtelecom.
Între timp, părinţii Mariei se luptă să convingă Ministerul Sănătăţii să introducă Orfadin-ul pe lista medicamentelor compensate. Despre demersurile pe care le-au făcut până acum, citiţi aici.
Dar timpul nu stă pe loc. Maria are nevoie de tratament acum şi nu poate aştepta semnături pe hârtii, aprobări în comisii şi modificări de ordine ministeriale. Dacă întrerupe pastilele sau mănâncă alimente cu proteine, rezultatele rămân inevitabile – cancer hepatic, fracturi ale oaselor, afectare cerebrală.
Aşadar, până se trezeşte Ministerul Sănătăţii din amorţeală, noi îi putem cumpăra Mariei o jumătate de oră de viaţă. E la ofertă! Numai 2 euro!
Dacă vreţi şi puteţi să ajutaţi:
SMS LA 848, pentru o donaţie de 2 euro. Numărul e valabil în Orange, Vodafone şi Cosmote. Nu se percepe TVA.
APEL LA:
0900.900.242 – pentru o donaţie de 2 euro
0900.900.245 – pentru o donaţie de 5 euro
0900.900.240 – pentru o donaţie de 10 euro
Numerele sunt valabile DOAR în reţeaua Romtelecom.
Depuneri într-unul dintre conturile bancare deschise la BRD, sucursala Eremia Grigorescu din Piteşti, pe numele Simona Chiriţescu, mama fetiţei:
CONT RON: RO 49 BRDE 030 SV 47505600300
CONT EURO: RO 47 BRDE 030 SV 58243000300
Dăruiţi şi daţi mai departe!
UPDATE: 4 IUNIE 2009 – 70.000 de euro s-au adunat prin SMS-urile trimise la 848 până la ora 13:00 joi, 4 iunie. Dar aceasta nu este singura veste bună pe care o primeşte familia Mariei.
Salvarea micuţei Maria stă în medicamentul Orfadin. Un medicament pe care compania producătoare nu era interesată să îl comercializeze in Romania. Aşa încât, părinţii încearcă de un an să convingă autoritatile să aprobe vânzarea tratamentului şi, eventual, să suporte o parte din costuri. Lucru care, în sfârşit, s-a întâmplat după cum a anunţat oficial Ministrul Sănătăţii la Europa FM. (de aici).
UPDATE2: Aflând de campania iniţiată de Europa FM pentru ajutarea Mariei, trupa HI-Q a decis să dedice concertul de joi, 11 iunie, stângerii de fonduri pentru această cauză.
(text de Carmen Preoteşoiu, Jurnalul Naţional)
(foto: www.manastirea-marcus.com, Bogdan Iuraşcu – JN)
Chipul femeii cu ochi blânzi şi cu vălul negru pe cap a fost primul pe care au deschis ochii cele opt fetiţe care locuiesc la Mănăstirea Mărcuş din judeţul Covasna. Îi spun “mami” şi datorită ei nu au ştiut niciodată ce înseamnă să fii abandonat în maternitate.
Maica stareţă Serafima le-a luat de la câteva luni din pătuţurile de spital, le-a botezat, le-a vindecat rănile, le-a educat şi le-a iubit ca şi cum ar fi fost ale ei. Arareori dacă le vizitează cineva pe copile. Mamele lor naturale, deşi ştiu unde se află fetele lor, abia dacă trec pragul mănăstirii, în zi de sărbătoare, o dată sau de două ori pe an.
Avea 4 luni şi doar 3,600 kg. Cântarul pe care fusese aşezată la naştere arăta 800 de grame. Un ghemotoc cu inimă vioaie, cu ochi mari şi mânuţe firave. În braţele maicii stareţe Serafima părea un soi de jucărie cu viaţă în ea, atunci când fetiţa a intrat în mănăstire pentru prima dată. Se întâmpla într-o zi sfântă, de Crăciun. O dată cu naşterea Domnului, un alt suflet avea să o ia de la capăt.
Teodora este cea mai mică dintre cele opt feţite care se află acum în grija celor şase măicuţe de la Mănăstirea Mărcuş. Abia ce a împlinit 6 ani. A fost găsită într-un grajd şi salvată în chip miraculos de o familie care trecea pe-acolo şi care i-a auzit scâncetele. Nu cunoaşte altă casă decât mănăstirea şi nici altă mamă decât stareţa Serafima. Teodorei rar i se aude vocea. În preajma “mamei” sale însă, limba parcă i se dezleagă, iar curajul o însufleţeşte.
Se învârte în jurul măicuţei, îi spune poezii, o mângâie şi-o roagă în şoaptă, ca nu cumva să o audă vreuna dintre surorile sale de suflet: “Mami, dormi astă-seară cu mine?”. Maica Serafima o priveşte pe sub ochelari, îi sărută obrajii trandafirii şi o întreabă pe un ton serios: “Ai fost cuminte la grădiniţă?” “Daaaaa”, răspund fetiţele în cor, semn că nimic nu le scapă ochilor şi urechilor, atent ciulite la fiecare gest sau vorbă a celei care, încă din maternitate, le-a oferit şansa unei vieţi trăite în curăţenie, în veselie şi în credinţa lui Dumnezeu.
“M-A LĂSAT DIN GREŞEALĂ, NU?”
Pe Ana nu poţi s-o păcăleşti. Şi nici să-i spui vorbe bune care să-i alunge gânduri ce nu ar trebui să macine un copil abia trecut de 6 ani. Ochii ei negri te fixează, iar prin genele ei lungi şi întunecate nu lasă să se întrezărească vreun firicel de tristeţe. “Vrei să mă asculţi?”, m-a întrebat direct, ca un om mare, luându-mă de mână. “Eu ştiu de ce sunt aici. Barza a greşit cui m-a dat. Mama m-a aruncat în spital. Ştiţi, m-a lăsat pe drumuri. Mami de la mănăstire îmi spune că trebuie să iertăm. Sunt supărată pe mama cealaltă. N-o iubesc şi nu o iert.” Din priviri, maica stareţă parcă-i mustră comportamentul. Ana pleacă capul în pământ, după care adaugă: “Poate m-a lăsat din greşeală, nu?”. Îşi priveşte mama adoptivă, o ia de mână şi îi spune, dornică să-şi înveselească “modelul meu în viaţă”: “Astăzi, am învăţat la grădiniţă un nou cântecel”. Şi într-o clipă începe să i-l fredoneze. Obrajii maicii de 40 de ani se îmbujorează, iar ochii capătă bobiţe de rouă. “Sunt tare mândră de fetiţele mele”, spune maica Serafima.
Numai ea ştie cât a pătimit şi câte rugi a înălţat către Cer pentru a găsi putere să-şi crească fetele. Şi nu oricum. “Anul trecut şi-au dorit foarte mult să meargă la mare. De unde era să strâng zeci de milioane pentru o săptămână pe litoral? Mi-am împreunat mâinile şi mi-am zis: «Doamne, dacă Tu mi-ai dăruit aceşti copii, ajută-mă să pot avea grijă de ele şi să le pot oferi o copilărie frumoasă».
Doar două-trei zile au trecut şi problema a fost ca şi rezolvată.” Au primit găzduire de la o familie cu suflet, iar părintele Nil, tatăl spiritual al fetiţelor, preotul bisericii de aici, a strâns fiecare bănuţ de la oamenii care păşeau pragul bisericii şi lăsau, ba pentru un acatist, ba pentru o pomenire, câte puţin din avutul lor.
La fel s-a întâmplat şi atunci când în suflet i se făcuse rană tot văzând în fiecare dimineaţă cum fetiţele, la nici 3 ani, luau la picior mai bine de 2 kilometri de drum pietruit, bolovănos şi întortocheat, iar iarna îngropat în zăpadă şi în nămoale, spre grădiniţă. “Ana mă trăgea de haină şi mă întreba cu glas stins: «Mai e mult până la grădiniţă? Când o să avem şi noi un autobuz care să ne ducă acolo?»”.
Dorinţa maicii stareţe, de a avea o maşină cu care să transporte copiii, de multă vreme se cuibărise în sufletul său. Multe nopţi albe a petrecut maica încercând să găsească o soluţie. Orele de nesomn şi de nelinişte se zăresc în colţul ochilor blânzi şi înţelepţi, înnobilaţi cu riduri adânci. Nu a trecut mult şi Dumnezeu le-a întins din nou mâna.
O parte din sumă a venit din partea organizatorilor unei emisiuni de televiziune. Stareţa Serafima a făcut acatist de mulţumire împreună cu fiicele sale şi i-au cântat slavă lui Dumnezeu. Pentru drumurile aspre ce leagă mănăstirea cocoţată în vârful dealului de restul comunei Dobârleni, nu orice maşină ar fi fost potrivită. “Aveam nevoie de ceva puternic, care să nu se împotmolească la primul urcuş cu copiii. Într-un an am fost prin America, m-am zbătut şi am reuşit să mai strâng ceva bănuţi. O maşină de teren costă însă foarte mult. într-o zi, le-am spus copiilor că mă duc să iau maşina. Nici eu nu ştiam cum. Nu aveam toţi banii. Dar le-am sfătuit pe fetiţe să se roage, pentru că ruga lor de îngeraşi este cu atât mai puternică. Am plecat la Braşov, am intrat în magazin şi le-am spus: «Am atâţia bani, iar fetele mele au nevoie de o maşină de la dumneavoastră». Nu mi-au trebuit prea multe minute, iar directorul mi-a înmânat cheile şi mi-a spus: «Să aveţi grijă de copii. Restul sumei este sponsorizarea noastră». Ţin minte şi acum ziua în care am sosit acasă. Fetele mă aşteptau la balcon, aliniate, ca iezişorii din poveste. Când au văzut maşina, au izbucnit în lacrimi. Iarna, mai ales, se chinuiau foarte mult. Alexandra, o fetiţă care suferă de nanism, cum ajungea la grădiniţă, cum punea capul pe masă şi adormea de oboseală”. Aşa a reuşit maica Serafima, de când au maşina, să le ducă pe fetiţe la Lacul Sfânta Ana, la mare, la plimbare prin oraş, pe la muzee, la Predeal, la ştrand sau la teatru. Trupa veselă de la mănăstire a ajuns acum să fie vedetă printre copiii de la grădiniţă. Nu e cântec pe care să nu-l ştie sau joc de logică pe care să nu-l dovedească.
“Au ridicat foarte mult grupa de când au venit la noi”, spune “domnişoara Adela”, aşa cum o strigă copiii pe educatoarea lor. Elena, fetiţa cu păr auriu, este renumită pentru lucrările impecabile pe care le are. Pentru a le dezvolta talentul, maica stareţă le-a adus la mănăstire o profesoară cu care să lucreze după-amiaza. În sala de mese, de pe perete, zâmbesc zeci de fluturaşi, de broscuţe, de copaci sau de flori, toate pictate, colorate sau lipite de mâinile pricepute ale copilelor.
Acum, maica stareţă şi-ar dori pentru ele o pianină, “ca să le testez talentul şi să ştiu mai departe ce să fac pentru ele”. “Aş vrea să urmeze o facultate, să ştie să discearnă ce e bine şi ce e rău, să fie pe picioarele lor. Asta ar fi cea mai mare bucurie şi satisfacţie pe care Dumnezeu mi-o poate oferi.”
CARNE VIE, PLINĂ CU PUROI
Elena are tot 6 ani, la fel ca şi celelalte. Este înaltă şi slăbuţă. Şi parcă “mai matură decât toate. Cum vede că avem treabă, cum vine să ne ajute, ba şterge un vas, ba udă florile, ne roagă să-i spunem rugăciuni”, povesteşte maica stareţă, cu bucurie în glas. Toate fetele ştiu Crezul de când aveau 3 ani. Acum au ajuns să cânte toată liturghia. Ba, mai mult, dacă le întrebi ce vor să se facă atunci când vor fi mari, Elena ridică repede mâna în aer şi spune tare şi cu convingere: “măicuţă”.
Alexandra, însă, este o mică vedetă printre surorile ei de mănăstire, care îi ascultă cu sufletul la gură glasul melodios şi expresiv, atunci când fetiţa scundă intră în rolul ba al caprei cu trei iezi, ba al educatoarei lor, căreia îi imită perfect fiecare gest. Mintea nu-i stă la vreo meserie. Tot ce îşi doreşte acum este să se urce pe un cal alb, “aşa cum i-a promis mami că se va întâmpla, dacă va fi cuminte”. Parcă nici nu ai zice că în urmă cu 4 ani şi jumătate a suferit o operaţie la ochi, de strabism. “În 2001 m-am hotărât să fac această căsuţă. Pentru copii. Abia în 2003 le-am adus aici. Mă duceam foarte des la o maternitate în Braşov, iar copiii foarte micuţi, de doar câteva luni, mă atrăgeau irezistibil. Am făcut toate formele pentru a le lua în plasament. Am primit, la final, o hârtie cu numele şi vârsta lor. 2 luni, 4 luni, 6 luni, 7 luni. Atât era trecut. Iar în dreptul prenumelui, linie. Erau atât de slabe şi de pricăjite, că abia după câteva luni de îngrijiri am reuşit să le aducem la greutatea normală. Alexandra făcuse puroi la ureche, pentru că în maternitate li se lega un biberon de gât şi tot laptele din el picura pe gât şi spre ureche. Era carne vie plină cu puroi. Mamele lor le abandonaseră în spital, cu tot cu bolile lor, cu tot cu frumuseţea şi puritatea unor copii abia născuţi. Pe Alexandra şi pe Maria le-am operat la ochişor. Ţin minte că picioarele Mariei erau atât de firave, de rahitice, că nu am crezut că îşi va putea reveni vreodată şi că va putea să meargă. Le-am botezat şi Dumnezeu a vrut ca ele să trăiască.”
E MÂNDRĂ DE FETIŢE
“Când nu ne bem noi laptele la grădiniţă?”, întreabă educatoarea pe copii. “Miercurea şi vinerea”, se aude răspunsul lor într-un glas. Aşa s-au obişnuit. Să o urmeze pe maica stareţă în toate, chiar şi în post. Apoi, dacă mama lor nu trece pe la fiecare pătuţ, înainte de lăsarea serii, pentru a le spune noapte bună, micuţele nu pot închide ochii.
Dacă nu le piaptănă pe fiecare de nu ştiu câte ori pe zi, dacă nu se joacă cu ele în grădină, dacă nu le întâmpină în fiecare după-amiază în pragul casei, de-ndată ce se întorc de la grădiniţă, dându-le binecuvântare şi sărutându-le obraji, măicuţa nu scapă de ele. “Pe tatăl meu, Bunicul, cum îi spuneau ele, l-am înmormântat în cimitirul mănăstirii, lângă pădure. Tare mult l-au iubit. Şi nu e zi în care să nu mă ia de mână şi să mergem să-i aprindem candela la căpătâi şi să-i cânte. Răsună pădurea cu glasurile lor.”
Maica stareţă nu-şi poate stăpâni lacrimile. Îşi întăreşte glasul, îşi descalţă papucii şi urcă scările, către dormitoarele copilelor. Trei dormitoare cu pătuţuri ca de pitici, vesel colorate, cu covor pe jos împodobit cu flori, le aşteptau pe fetiţe să se schimbe în “îmbrăcămintea de casă”.
“Când am aranjat locuinţa asta, m-am gândit cum şi-ar dori ele să fie locul în care trăiesc, aşa că am făcut pentru ele o baie roz, ca să le placă.”
POIANA ÎNGERILOR
Maica Serafima trăieşte prin cele opt fetiţe care-i spun “mami”. “Pentru mine, sunt sănătate”, spune cea care, de mai bine de 25 de ani, se află în slujba Domnului, iar de şase ani şi în slujba celor opt micuţe. În “poiana îngerilor”, cum au numit maicile locul pe care s-a înălţat mănăstirea, ritmul vieţii se măsoară în intensitatea unei mari iubiri: iubirea faţă de Dumnezeu. Şi în bucuria unor fetiţe salvate de la o viaţă fără de căpătâi.
Cei care vor să ajute maica stareţă să le poată creşte frumos şi sănătos pe fetiţe pot face donaţii în contul Asociaţiei de Binefacere “Sfânta Iustina”, înfiinţată de maica Serafima.
Banca: BCR sucursala Sfântul Gheorghe
Cod IBAN: RO53RNCB0124009682180001
Cod SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (ultimul caracter este cifra zero)
Adresa Asociaţiei: Comuna Dobârlău, sat Mărcuş, nr. 161, jud. Covasna
Cod Fiscal: 14152220
Tel: 0267/375.651 sau 0267/375.624
Maica stareţă Serafima poate fi contactată la numărul 0740.095.480.
Mara e o fetiţă veselă şi cuminte. Priviţi-i ochii! Aţi văzut ceva mai dulce şi mai inocent?
În urmă cu 7 luni, Mara a adus bucuria şi lumina în casa familiei Gîtu. Pe lângă ele s-au furişat însă, nevăzute, durerea şi disperarea.
La scurt timp după naştere, fetiţa a fost diagnosticată cu atrezie de căi biliare extrahepatice. Născută în maternitatea de la Constanţa, Mara a fost tratată 3 săptămâni pentru un icter care nu scădea în intensitate. Medicii au trimis-o apoi la Bucureşti, neputincioşi în faţa bolii. Acolo a primit diagnosticul corect.
Pe 7 ianuarie 2009 Mara a fost supusă unei intervenţii chirurgicale corectoare prin metoda KASAI, care i-a modificat prognosticul de viaţă. Însă la nici o lună de la operaţie, aspectul ei a redevenit icteric. Fetiţa vomita, făcea febră şi nu mai lua în grutate. În urma analizelor, medicii au depistat cauza – o infecţie foarte puternică ce se răspândea cu repeziciune în tot corpul.
Organismul Marei era măcinat de colonii întregi de bacterii pe care le contactase în spital. I s-a pus diagnosticul de colangită acută (o infecţie a căilor biliare). Rezultatul a fost ciroza biliară.
Medicii i-au început imediat tratamentul, iar corpul Marei răspundea bine, însă la numai trei săptămâni a făcut o recidivă. De data asta, infecţia a fost mult mai puternică şi mai violentă, iar tratamentul a fost costisitor şi lung. Şansele de viata ale Marei au început să scadă. Diagnosticul ei complet este acum: atrezie de căi biliare extrahepatice, ciroză biliară, colangită recurentă, malnutriţie protein-energetică uşoară.
Acum, viaţa Marei se scurge între internările lunare şi tratamentul zilnic. Rezultatele încep să se vadă, dar fetiţa are nevoie de mai mult decât atât. Numai un transplant de ficat i-ar reda şansa la viaţă.
Speranţa Marei este la o clinică din Belgia. Mama ei poate fi donatorul de care are nevoie, însă doar transplantul costă 85.000 de euro. La asta se adaugă costurile de spitalizare şi de drum. Tratamentele costisitoare, laptele special şi drumurile dese la Bucureşti au epuizat resursele familiei Gîtu. Nu le-a rămas decât să se întoarcă spre noi, spre cei din jur, şi să implore ajutorul.
Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Mara, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la
Piraeus Bank, sucursala Constanţa – Delfinariu, pe numele tatălui Marei, Gîtu Costel:
Cont RON: RO17PIRB1403382957001000
Cont EURO: RO80PIRB1403382957002000
Cont USD: RO46PIRB1403382957003000
Părinţii pot fi contactaţi la telefon 0749.031.861.
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Maya şi Luca sunt gemeni. Au 6 luni şi jumătate. Au venit pe lume pe 12 noiembrie 2008 la Oneşti. De când au ajuns acasă de la spital, dorm împreună. Se joacă împreună. Râd împreună. Dar nu pot mânca împreună. Maya e hrănită la sân. Luca e hrănit la seringă, printr-o sondă care ajunge direct în stomac. Maya bolboroseşte şi face balonaşe de salivă. Luca are o gaură în partea stângă a gâtului, pe unde elimină saliva.
LUCA – IOAN
MAYA – IOANA
Maya e un copil sănătos. Luca s-a născut cu atrzie de esofag. Partea tubului digestiv care leagă gura de stomac îi lipseşte.
Povestea lui Luca, aşa cum ar spune-o Maya, a fost publicată pe blogul copiilor http://luca-si-maya.blogspot.com:
“Din nefericire, la maternitatea din Onesti, noi doi nu am stat impreuna decat o zi. Eu am ramas cu mami, iar pe el l-au trimis cu tati la spitalul Sfanta Maria din Iasi. Au ajuns la Iasi in seara zilei de 13 noiembrie 2008, iar dupa o serie de analize si investigatii, medicii l-au diagnosticat pe fratiorul meu cu atrezie de esofag tip IV Ladd. Mai exact, esofagul lui era intrerupt pe o anumita portiune. In aceeasi noapte, Luca a fost operat, insa aceasta operatie nu a tinut decat 10 zile dupa care au aparut complicatiile (tesutul esofagului s-a rupt, iar Luca a facut o infectie la plamani). In noaptea zilei de 23 spre 24 noiembrie 2008, medicii au spus ca nu mai au ce sa-i faca, ca acestea erau ultimele clipe pentru el. Pentru parintii nostri a fost, cu siguranta, cel mai dureros moment din viata lor.
Luca a fost dus la sala de operatii pentru a vedea daca se mai poate face ceva. Dumnezeu a tinut cu fratiorul meu pentru ca medicii sa gaseasca solutia salvatoare pentru Luca-Ioan: i-au inchis capetele esofagului, scotandu-i partea superioara a esofagului in partea stanga a gatului pentru a iesi saliva (esofagostomie cervicala stanga), iar in stomacel i-au pus o sondita pentru a-l putea hrani (gastrostomie Stamm). Astfel Luca a reusit sa supravietuiasca cel putin deocamdata. Acum are 6 luni si e un copil vesel, istet care gangureste.
Chiar daca ne jucam impreuna, radem impreuna si dormim impreuna, necazul meu cel mai mare este ca eu niciodata nu pot sa stau la masa cu fratiorul meu. El este hranit cu ajutorul seringii. Pentru mine, mami, tati si pentru toti cei din jurul lui este foarte greu sa-l vedem in situatia aceasta. Cu totii ne dorim ca Luca sa se faca bine intr-o zi si sa poata manca pe gurita
In Romania reconstructia esofagului se face atunci cand copilul va implini un an si va avea cel putin 9 kg. Pentru reconstruirea esofagului medicii romani vor folosi segment de colon, insa riscul major al acestei operatii il reprezinta faptul ca e posibil sa apara cancer pana la varsta de 20 de ani. Eu si parintii nostri vrem sa-l facem pe Luca-Ioan bine pentru toata viata nu numai pentru cativa ani. Fratiorul meu a suferit destul si nu mai merita atata suferinta.
Exista o speranta pentru el si anume operatia in Germania, la clinica din Karlsruhe, unde medicii germani folosesc ca metoda de reconstruire a esofagului lipirea directa a acestuia sau ca metoda secundara transpozitia stomacului (adica ridicare stomacului pana cand capetele esofagului se unesc). Parintii nostri au luat deja legatura cu clinica din Germania, iar medicii germani au estimat aceasta operatie la aproximativ 20.000 euro. Pentru noi este o suma foarte mare. De aceea va rugam din tot sufletul sa ne ajutati pentru a-l face pe Luca-Ioan bine si pentru ca el sa poata manca si sa bea pe gurita alaturi de mine.
Ganditi-va pentru o clipa ca persoana de langa dumneavoastra nu poate manca si bea pe gurita si veti constata cata suferinta avem noi .
Parintii nostri au incercat sa obtina raportul pentru formularul E112 dar bineinteles ca nu au reusit. Medicii care se ocupa de caz in Romania au spus ca nu pot da acest raport din moment ce operatia se face si in Romania. Asa ca nu ne ramane altceva de facut decat sa strangem banii necesari pentru ca Luca sa poata fi operat la clinica din Germania“.
Puteţi vedea toate documentele medicale ale lui Luca aici şi aici.
Dacă vreţi şi puteţi să-l ajutaţi pe Luca, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deshise la Volksbank Romania, sucursala Oneşti, pe numele tatălui copiilor, Florin Vasiloiu:
Cont in RON: RO35 VBBU 2511 BC34 4092 2701
Cont in EURO: RO70 VBBU 2511 BC34 4092 1101
Familia Vasiloiu poate fi contactată la numerele de telefon: 0234/316.119, 0742.278.711 (Oana), 0722.916.811, 0746.292.045 (Florin)
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Florentina are mulţi prieteni. O parte i-a pierdut, răpuşi de cancer, la secţia de oncologie. O altă parte i-a câştigat, impresionaţi de suferinţa şi de lupta ei. Nu le ştie numărul şi nici numele tuturor. Ştie însă că Cineva îi va răsplăti, în numele ei.
Pentru a o ajuta pe Florentina, puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BCR, sucursala Tulcea, pe numele mamei ei, Dima Camelia:
Cont RON: RO 03 RNCB 02560 4325 757 0001
Cont EURO: RO 46 RNCB 02560 4325 757 0003
Cont USD: RO 62 RNCB 02560 4325 757 0006
Cod SWIFT: RNCBROBU
Dacă aveţi acasă sau la birou un post telefonic în reţeaua Romtelecom, puteţi face donaţii şi prin teledon, la numerele:
0900.900.092 – 2 euro/apel
0900.900.095 – 5 euro/apel
0900.900.090 – 10 euro/apel
Mama Florentinei poate fi contactată la telefon: 0743.99.75.23.
Alexandra Ostafi are 23 de ani şi două pasiuni – motocicletele şi croitoria. E studentă la Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial a Universităţii Tehnice “Gh. Asachi” din Iaşi. Din bursa pe care o primea la şcoală a reuşit să strângă bani şi să-şi cumpere, anul trecut, o motocicletă veche, Minsk, cu care să facă naveta acasă, la Botoşani. Acum, Alexandra nu mai poate să facă nimic din ceea ce îi place atât de mult.
Până în urmă cu trei luni, tânăra îşi făcea planuri de viitor – să termine facultatea, să-şi dea licenţa şi să-şi găsească de lucru. Visele i s-au dat însă peste cap. A schimbat sălile de curs pe saloanele de spital, acul maşinii de cusut cu branula din venă şi motocicleta cu ambulanţa.
Totul a început cu oboseala. Respiraţia întretăiată şi senzaţia de sfârşeală pe care i le provoca fie şi simpla urcare a treptelor de la căminul studenţesc au pus-o pe gânduri pe Alexandra. “Am mai observat că mă învineţeam foarte uşor. Am mers la medicul de familie, mi-a dat o trimitere şi mi-am făcut analizele, dar în momentul acela deja oboseam prea tare. … Îmi era greu să merg pur şi simplu. După ce am luat rezultatul, am fost trimisă direct la hematologie”, îşi aminteşte tânăra.
Medicii hematologi i-au văzut analizele şi n-au mai lăsat-o să plece acasă. A fost internată pe loc, pentru şase zile. I s-au făcut investigaţii şi teste amănunţite, iar la final, doctoriţa care o trata a dat verdictul – aplazie medulară idiopatică, formă severă. “Mi-a explicat totul în roz. A încercat să nu mă sperie… Mi-a dat un tratament şi am putut să ies din spital”, spune Alexandra.
Cortizonul recomandat pe reţetă nu i-a putut fi administrat decât două luni. Reacţiile adverse o copleşeau – îi crescuse păr pe faţă, pe mâini, era dezorientată, o înţepau mâinile şi picioarele la rece sau la cald, iar ficatul avea de suferit. L-a întrerupt, dar a început să se simtă din nou slăbită.O dată pe săptămână face transfuzii de sânge. “Numai aşa pot să-mi mai revin din vlăguiala pe care o simt mereu”, explică Alexandra.
La ultimele analize, Alexandra a fost depistată şi cu hepatită cronică activă-obs autoimună. Din cauza acestei complicaţii, tratamentul pentru întărirea sistemului imunitar a fost înlocuit cu un altul. Apoi, povesteşte Gabriela Ostafi, mama Alexandrei, medicul din Iaşi care o avea în îngrijire a suspendat de tot administrarea lui. “A considerat că orice tratament îi va afecta şi mai mult ficatul. Aşa că i-a recomandat numai regim alimentar. Dar Alexandra devenea din ce în ce mai străvezie.”
Câteva prietene au reuşit să o convingă pe tânără să plece din Iaşi şi să se interneze în spitalul din Timişoara. Aici i se vor repeta investigaţiile pentru reconfirmarea diagnosticului.
Soluţia pentru Alexandra, spun la unison toţi medicii care au consultat-o, e transplantul de celule stem. Disperaţi, părinţii au început să caute o clinică în străinătate. Li s-a răspuns întâi din Germania. Medicii de acolo au spus însă că, fără un donator compatibil, preţul intervenţiei sare de 150.000 de euro. “În România, o astfel de operaţie se poate face la Timişoara, dar, în lipsa unui donator compatibil din familie şi a unei bănci de donatori români, şi ei trebuie să solicite unul în străinătate. Am înţeles însă că la noi costurile s-ar ridica la numai 50.000-60.000 de euro”, spune Gabriela Ostafi. De curând, Alexandra a primit răspuns şi de la o clinică din Israel. “Cei de acolo au spus că o pot trata fără probleme şi că ne aşteaptă în iunie. Trebuie însă să depunem înainte de plecare, în conturile lor, 97.000 de euro”, spune mama.
Alexandra mai are patru fraţi. Cel mai mic dintre ei are numai 1 an. Tatăl ei este tâmplar, iar mama confecţioner. Veniturile lunare ale familiei se ridică la doar 1.500 de lei, cu tot cu alocaţiile celor mici. Soţii Ostafi n-au nici o şansă să reuşească să strângă singuri nici măcar minimul sumei necesare operaţiei Alexandrei, perceput în România.
Colegii Alexandrei au făcut un blog pe internet, unde au publicat strigătul de ajutor al prietenei lor. L-au preluat şi alţii, dar prea puţini… Mama fetei nu mai are putere să mai spere. “În conturile umanitare pe care le-am deschis pentru Alexandra am reuşit să strângem până acum numai 42.600 de lei şi 375 de euro. Banii se adună foarte greu… “E o sumă imensă pentru noi”, spune Gabriela Ostafi. Femeia a întocmit şi un dosar pe care îl va depune la Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine sprijin din partea statului. E însă foarte sceptică: “Nu mă pot lăsa în baza ministerului. Ar putea să dureze şi şase luni până aprobă dosarul. Dacă îl aprobă…”.
Pentru ca Alexandra să-şi reia cursurile, să-şi termine facultatea şi să-şi îndeplinească visele, are nevoie de noi.
Dacă vreţi să o ajutaţi, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD pe numele mamei Alexandrei, Gabriela Ostafi:
Cont RON: RO27 BRDE 070SV 223 8620 0700
Cont EURO: RO97 BRDE 070SV 227 2430 0700.
Pentru mai multe informaţii, mama Alexandrei poate fi contactată la numărul de telefon 0761-166.409.
Dăruiţi şi daţi mai departe!
text de Carmen Preoteşoiu
O simplă răceala o poate dărâma. Imunitatea scăzută a făcut ca boala să se lipească de ea imediat. Crăciunul, a venit pentru Ana cu vestea unei suferinţe care acum o târăşte prin spitale, unde i se fac cure cu citostatice. Suferă de limfom Hodgkin. Pentru a rezista, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul nostru.
Pentru Ana-Maria, zilele s-au scurs întotdeauna vesel, uşor, în ritm de muzică, pe cărări de munte, alături de prieteni buni şi de o familie care nu a uitat niciodată să-i arate dragostea ce i-o poartă. S-a întâmplat însă ca de Crăciun să simtă că ochii îi ard, iar tâmplele îi zvâcnesc afurisite, nervoase. Neîncetat. O lună de zile a fost chinuită de fierbânţeala obrajilor. Temperatura nu-i trecea nicicum. Şi-a spus de multe ori că oboseala ar fi de vină, ba că e pe cale să răcească. Ceaiurile, algocalminul, nimic nu-i venea de hac căldurii care îi împresura tot corpul. Se simţea moleşită şi lipsită de putere. Durerile de gât au pus capac agitaţiei şi neliniştii ce i s-au cuibărit în minte şi în suflet. Medicii de la clinica particulară la care a apelat, i-au făcut o serie de analize, dar rezultatul era confuz. „Au spus iniţial că am sarcoidoză, o infecţie la plămâni, dar nu era nimic sigur. Aşa că m-au trimis la Institutul Naţional de Pneumologie «Marius Nasta». Medicii de acolo m-au suspectat de TBC”, povesteşte Ana-Maria Cală, o tânără de 26 de ani, care acum, lună de lună, străbate holurile spitalelor în căutare de sănătate.
După două luni de investigaţii, timp în care medicii îi prescriau algocalmin, Ana-Maria a aflat ce nume purta diavolul cu care trebuia să se lupte: limfom Hodgkin, o inflamare a ganglionilor limfatici. „Am înţeles de la doctori că globulele albe s-au mutiplicat nespus de mult şi că s-ar fi răspândit haotic în organism. Ca să le ţin în frâu, a trebuit să încep curele de citostatice”. Vocea Anei pare fermă. Adeseori zâmbeşte, fără să dea senzaţia că suferinţa ar putea cumva să o doboare. Durerile de oase, slăbiciunea organismului, părul lung si frumos care îi pica din ce în ce mai mult, i-au întristat privirea. „Ce e de făcut?”, s-a întrebat tânăra, cu speranţa că lupta pentru viaţă, deşi dură, nu e imposibil de dovedit. „Mi-am dorit foarte mult să merg în Franţa pentru analize complete, mai ales că a durat două luni până ce medicii români au reuşit să îmi pună diagnosticul. Numai analizele m-ar fi costat 5.000 de euro. Nu aveam cum să strâng banii aceştia într-un timp atât de scurt. Mai am un frate, iar din familia mea, doar eu şi tata muncim. Ar fi fost imposibil”, povesteşte Ana. Aşa că, din două în două săptămâni, tânăra de 26 de ani merge la spitalul Fundeni pentru a face curele cu citostatice. A trecut prin 4 cure. Mai are 12. Şi singura îmbunătăţire pe care o simte este că i-a dispărut temperatura, iar ganglionii de la gât, atât de vizibili în urmă cu ceva timp, şi-au mai micşorat dimensiunea. „Pentru a-şi da seama ce boală am, medicii de la Institutul «Marius Nasta» mi-au făcut o biopsie la gât. Degeaba. Nu au reuşit să vadă nimic. Din cauza aceasta mi-au făcut şi o incizie, destul de mare, la sânul drept. Rezultatele nefiind concludente nici atunci, au repetat analiza, de data aceasta numai la sân. Aşa am aflat că cel mai mare ganglion avea 7 centimetri. Până să încep curele cu citostatice, el a crescut încă trei centimetri. Aşa că nu mai aveam timp de pierdut”, explică Ana momentele prin care a trecut.
De când se luptă cu boala, Ana nu şi-a mai făcut planuri de viitor. Vroia să se căsătorească. Iar gândul că în braţe ar putea să-şi ţină propriul copil, cât mai devreme, o făcea să fie fericită şi să aştepte clipa cu nerăbdare. Tumora de mediastin anterior îi condiţionează viitorul: dacă s-ar vindeca şi boala nu ar recidiva, 5 ani de zile ar trebui să aştepte până ar putea avea copii, iar la soare ar avea interdicţie toată viaţa. Cu toate acestea, Ana nu se plânge. Dumnezeu o veghează. Ea ştie asta. Şi simte. E de-ajuns să privească în ochii părinţilor săi, a prietenilor care o înconjoară cu dragoste şi imediat îşi reaminteşte că nu e singură. Nu vrea să se gândească la ce ar putea fi mai rău: transplant de celule stem. Suma de 150.000 de euro şi chinul prin care ar trebui să treacă, o îngrozesc. Chiar şi acum, deşi citostaticele sunt gratuite, în această lună a trebuit să apeleze la prietenii din străinătate pentru a-i face rost de unul dintre cele 4 medicamente de care are nevoie. „Costă enorm. Numai unul singur, într-o lună, mă duce la 40 de milioane, dacă nu-l găsesc în farmacii. Şi celelalte sunt scumpe, unul poate ajunge la 12-13 milioane de lei”. Ana-Maria aşteaptă să termine 8 cure de citostatice. Ar urma o reevaluare a stării sale de sănătate. „Mult mi-aş dori să merg în Franţa pentru a mi se spune clar dacă boala este ţinută sau nu în frâu. Trebuie să strâng însă 5000 de euro. Este cumplit de greu. Pentru noi, suma este imensă. Mă rog la Dumnezeu să mă fac bine. Este singurul lucru pe care mi-l doresc”. Vocea Anei nu mai poate ascunde emoţiile. Şi teama de mai rău. Alungă gândul tranplantului de celule stem şi lună de lună speră la o reevaluare în străinătate. Până acum, Ana-Maria nu a cerut ajutorul nimănui. Munceşte de când se ştie, chiar şi acum, în săptămâna în care nu face citostatice. De data aceasta, tânăra de 26 de ani are nevoie de noi.
Pentru cei care o pot ajuta pe Ana-Maria să ajungă în Franţa, la BRD, agenţia Baba-Novac, pe numele ei, Ana-Maria Cală, s-au deschis următoarele conturi:
-în lei: RO80BRDE441SV44102004410
-în euro: RO14BRDE441SV44102354410
Pentru mai multe detalii, Ana poate fi contactată pe mail, la adresa: lalyro_2006@yahoo.com
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Dragoş Pârlog are 28 de ani şi a fost sportiv de performanţă. Până în urmă cu trei ani a jucat polo la Rapid. O boală apărută pe neaşteptate l-a făcut să se retragă însă din activitatea competiţională.
În noiembrie 2006, în urma unui control medical pe care l-a făcut pentru că începuse să se simtă rău, Dragoş a fost diagnosticat cu astrocitom protoplasmatic de gradul II. O tumoră pe creier, i-au explicat doctorii. A fost operat de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti şi tumora a fost extirpată.
“La acea dată, intervenţia a fost considerată o reuşită, având în vedere complexitatea ei”, spune Alina Florişteanu, sora lui Dragoş. Tânărul a fost nevoit să renunţe la sport, pentru că medicii i-au interzis să facă efort. Mergea la control din şase în şase luni şi starea lui părea să evolueze bine. La ultimele investigaţii însă, făcute în luna martie 2009, doctorii au descoperit că tumora a recidivat.
E încă mică şi nu-i dă simptomele anterioare, însă creşte cu repeziciune. “La biopsie ne-au asigurat că este benignă, deci norocul lui că nu are de-a face cu cancerul, însă ritmul de creştere este mare şi trebuie operată în maximum două luni”, spune Alina. Speranţa lui Dragoş stă acum într-o intervenţie chirurgicală în străinătate.
Familia lui a luat legătura cu una dintre cele mai prestigioase clinici din lume în operarea şi tratarea tumorilor cerebrale – International Neuroscience Institute din Hanovra, Germania. Au obţinut o programare pentru operaţie la 3 iunie 2009. Pentru a ajunge acolo, Dragoş are însă nevoie de 50.000 de euro.
Până acum, familia şi prietenii au reuşit să strângă 12.000 de euro. Mai au nevoie de 38.000.
Pentru a-l susţine pe Dragoş puteţi depune bani într-unul dintre conturile deschise la ING BANK, sucursala Nerva Traian, Bucureşti, pe numele Pârlog Dragoş Petrişor:
Cont LEI: RO 16 INGB 0000 9999 0003 6998
Cont EURO: RO 06 INGB 0000 9999 0149 1014
Dăruiţi şi daţi mai departe!
La sfârşitul lui ianuarie vă spuneam povestea lui Teodor Stănculeasa. Băieţelul de 3 ani care trebuia să-şi dezbrace hainele cu duşul pentru că i se lipeau de piele.
Boala lui Teo se numeşte “PSORIAZIS PUSTULOS GENERALIZAT-VON ZUMBUSCH”. După o goană nebună între cabinete, clinici şi spitale, în România medicii s-au declarat exasperaţi de Adriana, mama băieţelului, care vroia să afle cu orice preţ cum îşi poate vindeca copilul. I-au recomandat şedinţe de consiliere psihologică.
Atunci a înţeles femeia că, în ţară, copilul ei avea puţine şanse să scape de pustulele care îi invadau corpul, îi distrugeau pielea şi îi lăsau răni pline de sânge.
Norocul lor a fost că au găsit un medic dedicat în Austria. Pentru a pleca la tratament acolo, Adriana ne-a cerut ajutorul. Şi l-a primit. Teo a strâns atunci cei 11.500 de euro de care avea nevoie.
Am citit apoi, periodic, veşti despre Teo pe blogul lui. Aşa am aflat că, la sfaturile unor prieteni, familia Stănculeasa – Adriana, soţul ei, Teo şi cele două surioare ale lui – s-a mutat pe 16 martie la Viena. Sperau ca, o dată integraţi în sistemul austriac de asigurări sociale, nu vor mai trebui să plătească tratamentul lui Teo, care se anunţa unul de durată
Iar apoi am primit o scrisoare. Un alt strigăt de ajutor.
“Buna ziua,
Acum suntem in Viena pentru ca Teo sa continue tratamentul aici. Teo mai are de facut raze cel putin pana la sfarsitul anului. Pentru ca organismul lui nu mai suporta medicamentele (mai nou au inceput sa i se dezvolte niste ganglioni sub brate), de la sfarsitul lunii mai vom renunta brusc la medicatie, urmand sa continuam cu razele. Pentru ca sa nu mai ajunga din nou in starea in care a fost si pentru a mentine efectul medicamentelor pe care le-a luat pana acum, lipsa lor trebuie compensata cu raze (uvb narrow band).
Noi am incercat sa facem razele in mod continuu, dar nu am reusit. Acum o luna si jumatate am facut pauza doua saptamani si el a avut un nou puseu (eruptie). Razele trebuie facute constant, fara intrerupere, mai ales de la 1 iunie, cand vom renunta si la pastile.
Asigurarile medicale le vom primi in maxim o luna, dar ele nu acopera tratamentul decat dupa 6 luni. Pana atunci beneficiem doar de un pachet redus (urgente minore) deoarece suntem cetateni straini si nu avem aceleasi drepturi ca austriecii. Deci abia incepand cu 1 decembrie 2009 asigurarea va acoperi costurile tratamentului, ale analizelor, razelor si ce va mai fi nevoie.
Teo face 3 sedinte pe saptamana si trebuie sa continue asa pana la sfarsitul anului. Fiecare sedinta costa 100 euro, deci 300 euro/saptamana. De la 1 iunie pana la sfarsitul lui noiembrie sunt 26 de saptamani a cate 300 euro, suma totala ar fi de 7.800 euro.
Noi tot ce am facut de cand am venit in Viena am facut din bani imprumutati, iar acum, din ceea ce castigam la locurile de munca de aici, ni se opreste si datoria. Inca nu avem o situatie stabila din punct de vedere financiar ca sa putem sustine tratamentul si de aceea am indraznit sa va cerem ajutorul. Teo are nevoie de aceste raze, care in acest moment sunt vitale pentru sanatatea lui.
In speranta ca ne puteti ajuta cumva, va rugam sa nu va suparati ca am indraznit sa apelam, dar nu mai stim cum sa facem sa putem continua tratamentul si sa nu pierdem efectul la ce am facut pana acum.
Adriana Stanculeasa“
Dacă vreţi şi puteţi să-l ajutaţi pe Teo, puteţi depune orice sumă, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BANCA TRANSILVANIA, sucursala Constanţa, pe numele mamei lui Teo, Adriana Stănculeasa:
CONT LEI: RO10 BTRL 0140 1201 N397 80XX
CONT EURO: RO82 BTRL 0140 4201 N397 80XX
CONT USD: RO 34 BTRL 0140 2201 N397 80XX
COD SWIFT: BTRL RO22
Adriana poate accesa prin card contul de euro, iar donaţiile în lei sau dolari se transformă în euro la sfârşitul zilei.
Daruiţi şi daţi mai departe!
Ieri, Florentina şi mama ei s-au întors acasă. Cu veşti bune.
Deşi i-au mai descoperit două mici tumori pe creierul mic, medicii dinTurcia i-au spus tinerei că îi pot salva viaţa. Nu va avea nevoie de operaţie, ci de radioterapie cu metoda Cyberknife. Procedeul este non invaziv şi ajută la distrugerea tumorilor.
Vindecarea definitivă – asta i-au promis specialiştii turci Florentinei. Ei au asigurat-o că, în urma şedinţelor de tratament, va scăpa de dureri, de drumurile la spitale şi de tot chinul pe care l-a îndurat în ultimii ani.
Mama Florentinei, Camelia Dima, mi-a povestit că, după ce i-au făcut primele investigaţii, doctorii turci au întocmit de urgenţă referatul medical pentru fiica ei şi au sfătuit-o să se întoarcă cu ea în ţară. “Mi-au spus că nu mai are rost să stăm pentru restul de analize. Ce văzuseră la RMN i-a lămurit şi nu mai avea rost să rămânem să cheltuim banii. Ne-au trimis acasă şi ne aşteaptă cât mai curând pentru tratament”, spune Camelia Dima.
16.000 de euro costă radioterapia care îi va salva viaţa Florentinei. Alţi 4.000 de euro le sunt necesari ei şi Cameliei pentru drum, cazare şi masă. Aceştia din urmă însă sunt exact banii rămaşi din cei 5.000 de euro pe care i-aţi donat voi. Camelia a cheltuit pentru analizele preliminare doar 1.000.
Ieri, spunea Isabela, Florentina avea 100 de apeluri la teledon, în valoare totală de 600 de euro.
Dan a donat şi el, tot ieri, 200 de lei pentru Florentina.
Dacă mai puteţi face un efort, pentru a salva viaţa unei tinere chinuite:
Florentina are Teledon la Romtelecom:
0900 900 092 – pentru 2 euro/apel
0900 900 095 – pentru 5 euro/apel
0900 900 090 – pentru 10 euro/apel
Sau faceţi o donaţie într-unul dintre conturile deschise la BCR – Tulcea, pe numele Dima Camelia, mama Florentinei:
Cont RON: RO 03 RNCB 02560 4325 757 0001
Cont EURO: RO 46 RNCB 02560 4325 757 0003
Cont USD: RO 62 RNCB 02560 4325 757 0006
Cod SWIFT: RNCBROBU
Telefonul Cameliei Dima: 0743 997.523.
E-mail: dimacamelia2006@yahoo.com
Dăruiţi şi daţi mai departe!
L.E.: SMS de la Camelia Dima: “Doamna Andreea, am uitat să vă spun, după ce aţi scris dvs pe blog că însoţitorul nu primeşte masă la Fundeni, după 2 zile au început să dea masă la însoţitori. Eu vă mulţumesc în numele tuturor mamelor. Cred că a citit acel mesaj cine trebuia din personalul spitalului (…)”.
Nu ştiu “cine trebuia”… Dar îi mulţumesc şi eu, la rândul meu. În numele mamelor care nu vor mai fi nevoite să facă foamea privindu-şi copiii cum se chinuie cu citostaticele.
(29 martie 2007)
Cum fac, cum mă învârt, nu ştiu, dar de câte ori Florentina are nevoie de ajutor eu sunt cu mâinile legate. Adica în fundul geografiei, fără acces la internet.
Şi cum se întâmplă, cum se învârte treaba, nu ştiu, dar tot voi reuşiţi să salvaţi situaţia. Well… You did it again!
La Isabela, ale cărei cuvinte cred că ar putea mişca şi omul cu inima de tinichea, deşi ea nu crede asta, găsiţi toată povestea. Mulţumesc, Isa! Şi le mulţumesc şi celor care ţi-au fost alături – fraţilor de la Război întru cuvânt, lui Saccsiv, Silviei, Zincai, Ellainei, fetelor de la Asociaţia PAVEL, domnului Martinescu din Bucureşti, care a donat biletele de avion şi tuturor celor care au împrăştiat mesajul de ajutor şi făcut donaţii în conturile Florentinei sau la numerele de teledon.
Florentina a suferit şi suferă enorm. Dar trebuie că are un înger păzitor tare puternic… Altfel nu-mi pot explica cum de lumea se mobilizează atât de rapid şi de eficient pentru ea… Slavă Domnului!
Florentina şi mama ei sunt acum în Turcia. Cei 5.000 de euro pe care i-aţi strâns îi vor ajunge pentru investigaţii. Dar, cu siguranţă, va fi nevoie de mai mulţi bani. Fie pentru tratament, fie pentru o operaţie. Aşa că, vă rog, dacă mai vreţi şi mai puteţi să ajutaţi:
Florentina are Teledon la Romtelecom:
0900 900 092 – pentru 2 euro/apel
0900 900 095 – pentru 5 euro/apel
0900 900 090 – pentru 10 euro/apel
Sau faceţi o donaţie într-unul dintre conturile deschise la BCR – Tulcea, pe numele Dima Camelia, mama Florentinei:
Cont RON: RO 03 RNCB 02560 4325 757 0001
Cont EURO: RO 46 RNCB 02560 4325 757 0003
Cont USD: RO 62 RNCB 02560 4325 757 0006
Cod SWIFT: RNCBROBU
Telefonul Cameliei Dima: 0743 997.523.
E-mail: dimacamelia2006@yahoo.com
Sigur vă amintiţi de Florentina Dima. Are 18 ani şi, din clasa a IV-a, stă prin spitale. Povestea ei o găsiţi aici.
Anul trecut aţi făcut pentru Florentina o minune. Ati adunat 4.000 de euro în 3 zile. Ati fost eroii mei. Elena a dat tonul, iar Isabela mi-a fost mâini şi voce. Şi înger pentru Florentina.
În iarnă, părea că toate problemele Florentinei se sfârşiseră. Dar n-a fost să fie…
După începutul anului, a făcut acumulare de lichid în abdomen. Drenul, pe care îl are montat din creier până la vezica urinară şi care ajută la eliminarea lichidului cefalo-rahidian în exces, s-a înfundat. Avea dureri insuportabile de cap şi de burtă. Florentina şi mama ei au ajuns de urgenţă la spital în Bucureşti. A fost operată şi i s-a curăţat drenul.
Apoi, în urmă cu aproape o lună, au reînceput durerile de cap. Întâi ziua, apoi şi noaptea, până când Florentina n-a mai reuşit să închidă un ochi de durere. Medicii din Tulcea ajunseseră să facă experimente cu calmante, dar organismul ei nu mai răspundea la nici unul. Doctorul care o trata la Bucureşti i-a prescris, în disperare de cauză, un neuroleptic – Depakine, care o sedează pe timpul nopţii. Să poată măcar să doarmă… Deşi costă doar 40 de lei flaconul, mama ei nu şi-a permis să cumpere decât 10 pastile.
Tatăl Florentinei şi-a pierdut serviciul şi lucrează acum cu ziua, pe unde apucă. Uneori câştigă 30 de lei pe zi. Doar uneori…
Apoi medicii au recomandat un RMN. Un nou drum la Bucureşti şi cei 700 de lei plătiţi pentru investigaţie au secătuit bugetul familiei Dima. Mama Florentinei mi-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că au 2.000 de lei datorii la întreţinere.
Rezultatul RMN-ului a comfirmat coşmarul doamnei Dima. O nouă tumoră s-a instalat în creierul Florentinei. Medicii din România i-au spus că nu mai pot interveni. Singura speranţă stă în doctorul din Germania, care a mai operat-o pe tânără. L-au sunat şi au aflat că acum lucrează într-un spital din Elveţia, la Zurich. I-au trimis rezultatele investigaţiilor şi acum aşteaptă un răspuns. Florentina va trebui să plece în Elveţia. Singura întrebare din mintea mamei ei este ce avere va trebui să plătească pentru a-şi salva, din nou, fiica de la moarte.
Între timp, Florentina face citostatice la Institutul Fundeni. A ajuns azi în Bucureşti, doar cu banii de drum. În afară de mesele din spital, care abia îi potolesc foamea, Florentina nu mai are nimic altceva de mâncare. Iar mama ei rabdă de foame, pentru că nu primeşte masă.
Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Florentina, măcar cu 10 lei, pentru pâine, faceţi o donaţie într-unul dintre conturile deschise la BCR Tulcea, pe numele mamei Florentinei – Dima Camelia:
CONT RON: RO03 RNCB 0256 0432 5757 0001
CONT EURO: RO46 RNCB 0256 0432 5757 0003
Dacă vreţi să vorbiţi cu mama Florentinei, puteţi suna la numărul de telefon 0743.997.523
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Da, am reuşit! Banii pentru Theodora, Cristi, Stefan, Iulian, Teodor şi Ştefănuţ s-au strâns! Ba, mai mult, suma necesară lor a fost şi depăşită! Aşa că şi alţi copii vor avea acum o nouă şansă.
Oameni buni, nu pot să spun decât MULŢUMESC! Pentru că în zilele astea amărâte aţi făcut efortul de a dărui din puţinul vostru unor copii aflaţi la mila sorţii.
Vă îndemn, la fel ca după fiecare reuşită – de-acum înainte, până vom primi veştile cele bune, că toţi şase sunt sănătoşi, spuneţi o rugăciune pentru fiecare dintre ei. Şi pentru toţi ceilalţi copii care au nevoie de noi.
MULŢUMESC!
