Povestea unui invingator
Nici nu învăţase să silabisească atunci cînd cea care i-a dat viaţă l-a abandonat într-un orfelinat al statului comunist. A spus pentru prima dată “mamă” cînd trecuse deja de majorat, unei străine. N-a încetat însă să spere că îşi va găsi familia. S-a zbătut, a ieşit în evidenţă, în speranţa că mama sa naturală îl va căuta. Acum o caută el pe ea, deşi nu ştie ce-i va spune cînd o va întîlni.
Mihai Ghebrea are 30 de ani. Atitudinea lui sigură, deschisă şi privi-rea inteligentă te captivează. S-a născut în Rîmnicu-Vîlcea, dar nu ştie ce înseamnă “acasă”. Pentru el, acest cuvînt a fost întotdeauna sinonim cu un centru de plasament sau cu o locuinţă socială. Primele lui amintiri din copilărie sînt legate de bătăile încasate în orfelinat de la cei mai mari decît el, de serile în care era pus să le spele hainele, de “cota” de 5 lei pe zi pe care trebuia să le-o aducă din cerşit… şi de o familie. O familie la care el doar îndrăznea să viseze.





Ţi-am citit articolul în numărul de astăzi al JN
felicitări,două pagini minunate
este reconfortant să citesc din vreme-n vreme şi poveşti care au final fericit (chiar dacă nu în totalitate)
ăsta nu era totuşi cazul lebedei Gabrielei,sau da ?
să ai cît mai multe reuşite Andreea
CELLA: Ce bine ca esti! Nu mai stiam de mult nimic de tine! Sper ca esti bine!
Nu, asta nu e cazul lebedei Gabrielei, din pacate… Inca lucrez la acel caz…
Multumesc, CELLA!
mi-e greu sa cred
mi-e greu sa cred ca mai este o persoana in Romania care are acelasi nume cu al meu,chiar as vrea sa cunosc aceasta persoaoa daca se poate.multumesc