Nimic nu e in zadar

Azi am strans in brate un munte de om. Avea lacrimi in ochi. Il cheama Cezar.

Azi am strans in brate o femeie firava. O mama luptatoare. O cheama Luminita.

Azi am cunoscut un copil. Un copil pentru care transmiteam, in urma cu aproape un an, un apel disperat. Il cheama Matei. Matei Nicorici.

Nu cunosteam familia Nicorici. Apelul pentru Matei a ajuns la mine de la o prietena a familiei micutului. Am ramas inmarmurita. Am scris pe blog si am inceput sa dau mai departe. „Matei are nevoie de noi” a devenit mass pe messenger, pe mail, postare pe bloguri multe, cunoscute sau mai putin cunoscute.

Sunt multi aceia care s-au rugat, au donat sau au scris despre Matei. Si au reusit. Am reusit impreuna. Banii necesari tratamentului si operatiei s-au strans. O parte in conturile bancare. O alta parte la teledonul de Paste al Antenei 1. Iar Matei a plecat in Franta, unde avea o sansa la viata.

Cezar Nicorici m-a sunat ieri. Mi-a spus – „Ne intoarcem in tara. In formatie completa!”. Nu mi-a venit sa cred. L-am intrebat – „Adica… si cu Matei?” Mi-a confirmat razand. „Vrem sa va vedem. Vrem sa ne cunoastem. Si pe dvs. si pe doamna Isabela”, mi-a spus.

Asa ca azi ne-am vazut. Am strans in brate un munte de om cu lacrimi in ochi. Nu-l mai vazusem niciodata inainte. Ne auziseram doar la telefon. Stiam cum arata de la televizor. El nu stia nimic despre mine. Si totusi, am simtit imbratisarea aia ca pe cea a unui prieten vechi, cu care ai trecut prin multe. Cezar ne-a spus – „Avem multa treaba! E drum lung inainte!”

Mai rar vezi oameni care au trecut printr-o astfel de drama si au puterea, atat de devreme, de a se implica in problemele altora. Cezar are aceasta putere. Vrea sa ajute. Sa informeze. Sa impartaseasca si cu altii experienta lui. Simte ca asa va putea darui macar o parte din ceea ce a primit, neconditionat, de la niste straini, pentru copilul lui.

Copilul lui… Matei… Mi s-a umplut sufletul cand l-am vazut. O buna parte din timp n-am putut sa-mi iau ochii de la el. E vioi. E istet foc. Te cucereste. Pe mine m-a cucerit. Si nu mi-am putut stapani lacrimile. De data asta, erau de fericire.

Drumul lung pe care l-a avut de parcurs pentru a-si salva viata se apropie de sfarsit. Neuroblastomul a fost operat. Singurul efect secundar permanent a fost micsorarea unuia dintre ochisori. Apoi a facut autotranslant de celule stem. Care a reusit. In urmatoarele 4 luni trebuie sa faca tratamentul de intretinere pentru preveni recidiva.

Familia Nicorici va multumeste din suflet, tuturor celor care v-ati implicat, cat de putin, in salvarea lui Matei. Veti mai auzi de ei. Pentru ca au primit si vor sa dea mai departe. Pentru ca nimic nu e in zadar!

Va multumesc! Si multumesc Luminitei si lui Cezar pentru imensa bucurie pe care mi-au facut-o azi!