Și totuși… există!

Am văzut azi un banner. Pe el scria „Binele o duce rău în România”… Suntem săraci, e-adevărat. Suntem îngrijorați pentru locurile noastre de muncă. Suntem sătui de promisiuni neonorate. Suntem scârbiți de cei care ne îndeamnă să strângem cureaua deși ei n-au simțit vreodată cum ți se sparge inima în bucăți când copilul îți cere un corn cu ciocolată. Și tu n-ai decât banii de pâine. Sau nici pe ăia.

Ni se face silă cât auzim titluri – domnul profesor doctor docent Namtimp… doamna director Maitrebuieniștehârtii… domnul ministru Număinteresează… doamna sectretar de stat Poatelunaviitoare… domnul președinte Navemcuce.

Și nouă ne mor copiii în spitale.

*****************************************

Și totuși… Și totuși mai există OAMENI! Sunt oameni mici sau oameni mari. Dar OAMENI. Cu O mare.

Unii au nume.

Ca Elena. Care a avut ochi pentru un copil amărât. Florentina

Ca Isabella. Care a fost marea minune a Florentinei de două ori la rând. Și care îmi dă senzația că nu obosește niciodată.

Ca doamna Olga Cridland. Care le-a găzduit pe Florentina și pe mama ei la casa PAVEL.

Ca dr. Sergiu Stoica. Care, la începutul săptămânii ăsteia, a stat o jumătate de oră de vorbă cu mama Florentinei , a ascultat-o, i-a răspuns la întrebări și a sfătuit-o, sincer, să plece cât mai repede cu fata ei în Turcia. „Până nu e prea târziu”, mi-a repetat doamna Dima la telefon cuvintele tânărului doctor.

Spaima își făcuse loc în sufletul Cameliei Dima. „Dacă nu se strâng banii la timp?”, „Dacă ajungem prea târziu?”, „Dacă…?”. O chinuiau întrebările privind-o pe Florentina întinsă pe patul din salonul de spital. Și s-a rugat. S-a rugat fierbinte ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară. S-o lase să se bucure de viață după toate nenorocirile peste care a trecut.

Marți seara a primit un telefon. „Era aproape 11 noaptea. La telefon era un domn pe care nu-l cunoșteam. Mai vorbisem doar de două ori… Aflase despre Florentina de pe internet și ne-a mai sunat să ne încurajeze. În noaptea aia m-a întrebat – „Pot să vin la spital să o cunosc pe Florentina?” I-am spus că da. A venit cu un buchet imens de trandafiri. Florentina a zis că poate domnul a greșit salonul. Dar erau pentru ea”, povestește doamna Dima.

Vorbeam despre OAMENI. Cu O mare.

Unii nu au nume. Ca „ilustrul anonim” care a făcut marți, în puterea nopții, o minune posibilă pentru Florentina. I-a dăruit, cu titlu de împrumut până se va face bine, 11.000 de euro. Adică banii de care mai avea nevoie ca să poată plăti radioterapia în Turcia, plus bani pentru biletele de avion. Camelia Dima i-a promis că nu-i va dezvălui identitatea. N-a făcut-o. Mi-a spus doar atât – „Acest domn este foarte credincios și îl iubește foarte mult pe Dumnezeu”. Persoana care a ajutat-o pe Florentina este un Om. Un Domn. I-a spus – „Eu vă dau acești bani acum. Vă ocupați dvs. de strângerea lor când vă întoarceți și mi-i înapoiați”. Fără avans, fără girant. Nici măcar cu buletinul.

Unii nu au nume. Ca voi toți, cei care ați dat un telefon anonim. De 2 euro… de 5 euro… de 10 euro… Ca voi toți, cei care ați preluat povestea Florentinei și ați dat-o mai departe. Ca să ajungă… undeva pe internet. Unde să o citească un Domn fără nume. Și mulți alți Oameni fără nume. Dar cu suflet. Care să facă o faptă bună.

Luni, Florentina pleacă spre Turcia. Cu 9.000 de euro, 400 de dolari si 1.500 de lei strânși din puținul fiecăruia. Și cu cei 11.000 de euro împrumutați de un Domn. La teledon, i-ați donat Florentinei până acum 1.241 de euro.

Camelia Dima a promis că ne va trimite, din când în când, câte un mesaj despre starea Florentinei.

*****************************************

Binele n-o duce bine în România. Dar atâta timp cât mai sunt oameni ca voi în țara asta, binele mai are o șansă. Da, suntem săraci. Dar asta încă nu ne-a făcut egoiști.

Pentru ca răul să învingă, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. (Edmund Burke)